Uniunea Europeana face modificari in vederea simplificarii mecanismului de obtinere a fondurilor UE

Potrivit propunerilor emise de catre Comisia Europeana si adoptate recent de catre Parlamentul European, solicitantii de fonduri europene, inclusiv cei din România, vor avea de parcurs, pentru atragerea banilor UE, un drum mai sarac in formalitati.

Potrivit comunicatului emis vineri, 06.07.2018, de catre Comisia Europene, privind propunerea de modificare a regulilor de gestionarea a fondurilor europene pentru perioada 2014-2020, recent adoptata de catre Parlamentul European, numarul reglementarilor actuale in ceea ce priveste accesarea fondurilor UE, va fi redus la jumatate prin simplificarea si clarificarea acestora in vederea cresterii aplicabilitatii pe toate segmentele.

In mod concret, aceste modificari vor avea ca rezultat o mai mare flexibilitate a sistemului in ceea ce priveste acordarea fondurilor UE, scaderea considerabila a numarului formalitatilor, precum si facilitarea asocierilor cu planul de investitii pentru Europa- Planul Juncker.

” Usurarea procesului de obtinerea a fondurilor europene prin reducerea formalitatilor, a reprezentat pentru mine o prioritate inca din prima zi de mandat, atat in ceea ce priveste perioada actuala de programare, 2014 – 2020, cat si in ceea ce priveste politica de coeziune post-2020. Prin adoptarea acestui mecanism simplificat, scopul nostru a fost acela de a sprijinii autoritatile locale si mai ales IMM-urile, in vederea obtinerii fondurilor UE”, a declarat comisarul european pentru politica regionala Corina Crețu.

Regulamentul simplificat va intra in vigoare incepand cu sfarsitul lunii Iulie a anului curent si prevede urmatoarele modificari:

  • sporirea sanselor de accesare concomitenta a Fondului european pentru investitii strategice (FEIS), pilonul principal al Planului Juncker, cu fondurile politicii de coeziune: cofinantarea nationala ne mai fiind necesra in situatia in care acestea din urma vor fi investite intr-un proiect cu sprijin FEIS fiind astfel posibila acoperirea primei transe de capital de risc;
  • reducerea numarului formalitatilor pe care beneficiarii de fonduri UE erau nevoiti sa le indeplineasca: acestia vor putea obtine mult mai usor rambursarea cheltuielilor din partea UE.

In acest fel, atat beneficiarii cat si autoritatile de management isi vor putea concentra atentia asupra rezultatelor ce urmeaza a fi obtinute, ci nu in vederea solicitarilor si verificarilor documentelor financiare.

Cricteriul “auditului unic” va fi extins, iar Comisia Europeana se va putea baza astfel mai mult pe evaluarile realizate de catre partenerii internationali si de catre statele membre.

In plus, regulamentul revizuit le va permite statelor membre sa finanteze mult mai usor proiectele care au ca scop integrarea migrantilor, prin intermediul asocierii acestora cu politica de coeziune 2014-2020, precum si sa combata in mod eficient posibilele fraude.